Sumar

Cautam o persoana cu [ceva] experienta, plina de energie, dar calma si stapana pe sine in bucatarie, capabila sa organizeze bucataria pe tura sa, careia sa ii placa sa isi exploreze si aptitudinile creative intr-o bucatarie mica, dar bine dotata, cu meniu scurt si ingrediente proaspete, de inalta calitate, pornind de la trufandale (hribi proaspeti sau alte ciuperci salbatice trimise uneori direct din padure la noi in locatie), la carnuri afumate si branzeturi romanesti de la mici producatori artizanali colaboratori de incredere de peste 11 ani ai Bacaniei, sau pana la rosii grase de gradina, legume si salate proaspete si uneori, rare (frunze de zatar, frunze de mustar, de wasabi, untisor, rucola de gradina, etc) primite de la fermierii cu care lucram. Tratam ingredientele cu mare seriozitate si ne dorim sa lucram cu profesionisti care se bucura de ele si le inteleg valoarea.

Vei avea de lucru pe un meniu fix (scurt, max 7-9 preparate) si o tabla ultra scurta a zilei (poate fi chiar si un singur preparat), la libera ta alegere si inspiratie.

Mai pune langa asta o echipa cool, formata complet de la zero, o locatie mica, cocheta si centrala (suntem la 50 m de Piata Romana), optiunea de a participa la evenimente speciale in locatia noastra sau in locatii externe (sezonul 2022 este deja contractat in proportie de 85%) si vei gasi cel putin tot atatea motive sa dai macar un telefon sau sa vii sa ne cunoastem personal. Pentru ca suntem de regula fully booked si uneori cu evenimente in paralel, competentele legate de planificarea si organizarea meniului sunt esentiale. La fel de importante sunt rigoarea muncii (ex: curatenia pe bancul de lucru, depozitarea si pastrarea alimentelor, etichetarea lor corecta), respectarea procedurilor deja stabilite (stoc si inventar zilnic, la final de tura) sau cooperarea cu restul echipei. Fara aceste lucruri, ne-ar fi greu sa lucram impreuna.

Vei avea un salariu fix + tips care se distribuie integral si in mod egal intre toti membrii echipei pe tura respectiva (3 in bucatarie, 3 pe sala, 1 barman). La evenimente speciale din afara locatiei vei fi platit suplimentar. Adauga si un program civilizat si ai deja o prima imagine a beneficiilor pe care le vei primi.

PS Daca esti ajutor de bucatar, dar stii ca ai puterea, dorinta si motivatia de a creste langa noi, da-ne un semn.
Sar putea sa fii exact ceea ce ne dorim. De formarea ta ne ocupam noi.

Despre Bacania Veche

Suntem cea mai veche Bacanie din Bucuresti - un loc mic, dar plin de atmosfera in care, din pasiune pentru mancare buna si gatita sanatos, am reunit ingrediente, condimente, produse traditionale din carne si branzeturi de la mici producatori din tara, uleiuri si oteturi rare, mirodenii de peste mari si tari, dulceturi, siropuri, zacusti, vinuri alese si beri romanesti artizanale. Gatim la fata locului, pe o tejghea frumoasa din lemn, placinte si prajituri de casa, din ingrediente proaspete si naturale.

De-a lungul celor 11 ani de existenta, am tot crescut si ne-am extins in zona de catering si restauratie gatind fie pentru clientii nostri din bistroul Bacania Veche The Charity Shop (acum prezent si pentru delivery in tot orasul si imprejurimi), fie pentru copiii din cateva gradinite alese pe spranceana, fie pentru oaspetii a peste 100 evenimente private in aer liber weekend de weekend de-a lungul a sapte veri deja.

Din 21 iulie am deschis o noua locatie in Piata Romana, care reuneste sub aceeasi locatie un magazin cu delicatese si un mic bistro cu gradina "secreta" in spate, pentru care deschidem acum recrutarile.